Înscrisă de peste două decenii în patrimoniul UNESCO, o cetate dacică din România nu poate fi vizitată, nici astăzi, de turiști.
Cetatea dacică de la Bănița a fost construită pe o stâncă masivă. Poate fi observată cu ușurință atunci când turiștii intră în Valea Jiului, pe Drumul Naţional 66, dinspre Ţara Haţegului. Totuși, dacă încerci să te apropii de versantul care este foarte abrupt, realizezi că pentru a ajunge la cetate trebuie să depui eforturi considerabile, iar ascensiunea este foarte riscantă.
Până acum, nu a fost amenajat niciun traseu de vizitare a sitului arheologic, poteca abruptă spre cetate nu este marcată corespunzător, astfel că turiștii se pot rătăci ușor și se pot pune în pericol din cauza pantei abrupte, iar cei care au de gând să viziteze așezarea însoțiți de copii sau de animale de companie sunt nevoiți să își ia gândul de la o astfel de expediție, notează historia.ro.
În urmă cu mai mult de un secol, vechiul drum care trecea prin cheile de la poalele cetății a fost transformat în terasament al căii ferate a cărbunelui, Simeria – Petroșani, iar turiștii s-ar putea trezi prinși între trenurile care traversează locul strâmt, mărginit de stânci.
O turistă din Deva a povestit experiența prin care a trecut, una obositoare până la extrem, din cauză că nu este amenajat un trasau către cetatea dacică.
Turiștilor li s-a transmis, de altfel, să nu mearcă la cetate, pentru că ar risca să se rătăcească.
”Ni s-a spus să nu mergem, pentru că riscăm să ne rătăcim, nefiind amenajat vreun traseu spre cetate. Nu am crezut că va fi atât de greu. Am mers vreo jumătate de kilometru pe marginea liniei ferate, până la podul din dreptul căruia putem aborda dealul. Apoi am luat-o pe potecă, însă nu am reușit să urmărim marcajele.
Am urcat abrupt ținându-ne de copaci, pietre și rădăcini. Pe deal nu am găsit decât câteva pietre, vreo două steaguri agățate de crengi și priveliștea Văii Jiului și a țării Hațegului. La întoarcere ne-am rătăcit de mai multe ori, ajungând pe marginea prăpastiei. A fost o experiență obositoare”, a declarat, pentru Adevărul, o tânără venită din Deva.
Citește și: